Nume firmă: SC AB4ART PRO DECO PAINT EFFECTS  SRL

Administrator: BLAGA Adina Paula

Planul de afacere finanțat: Servicii de  decorare a spatiilor interioare si exterioare prin tehnici de zugraveli moderne.

Programul de finanțare:  Diaspora Start- Up

Cod CAEN: 4334-Lucrari de vopsitorie ,zugraveli si montari geamuri

Locația de implementare: Râşnov şi înprejurimi, jud. Braşov

Am desfăşurat activităţi: prin realizari de vopsitorii metalice(porti de garaj si alte elemente feroase si neferoase),zugraveli(simple,speciale,pictura decorativa si ornamentala),invelitori pereti(tapet mural,frize si alti componenti din aceasta categorie) si aplicarea produselor prin technici moderne si pierdute cat si a technicilor de ultima generatie din categoria de lux. Brasovul nu imi ofera o categorie limitata de clienti- acestia pot fi din sectorul public,privat si cel particular.Fiind un oras in continua dezvoltare pot sa-mi  desfăşor activitatii pe termen indelungat,  este inconjurat de comune cu potential economic ridicat – zona turistica,restaurante baruri,pensiuni etc

Au fost achiziţionate pe perioada de implementare a planului de afaceri utilajele si scule necesare desfăşurării activităţii cum ar fi: slefuitor cu braţ telescopic, aspirator mobile, etc.

Pentru a înțelege mai multe despre traseul antreprenorial al Paulei în cadrul proiectului Antreprenor Acasă vă invităm să parcurgeți mini interviul pe care aceasta ni l-a acordat.

Î: Te rog să ne spui cum ai aflat despre proiectul Antreprenor Acasă?

R:Facebook

Î: Ce te-a determinat să alegi să te înscrii în proiectul coordonat de Asociația Inceptus România?

R: Dorința de a construi propria afacere. 

Î: A fost determinantă obținerea finanțării nerambursabile pentru revenirea ta acasă din diaspora? 

R: Desigur, a fost ajutorul care a venit la momentul oportun. 

Î: Consideri că a fost dificil să obții finanțarea de 33.000 euro pentru demararea afacerii tale?

R: Nu a fost dificil dar a fost nevoie de foarte multă implicare. 

Î: Suma nerambursabilă câștigată a fost acoperitoare pentru dezvoltarea planului tău de afacere sau a fost necesar să aduci contribuție proprie? Dacă da, te rog să menționezi aproximativ suma pe care ai cheltuit-o din economiile tale. 

R: Suma obținută a acoperit toate cheltuielile necesare. 

Î: Cum te-a ajutat finanțarea obținută? Menționează primele 3 beneficii care îți vin în minte.

R: Siguranță financiară pentru demarare, condiții de lucru profesionale datorită achizițiilor, timp câștigat. 

Î: Menționează care sunt cele mai mari 3 provocări pe care le-ai întâmpinat și cum le-ai gestionat?

R: Găsirea clienților, propunere servicii de calitate, câștigarea încrederii în ceea ce privește calitatea execuțiilor. 

Facturare, garanție și produse de calitate. 

Î: Care sunt principalele achiziții pe care le-ai efectuat din finanțarea nerambursabilă (categorii mari) ?

R: Ustensile și aparatură profesionale care facilitează pregătirile suprafețelor și asigură confort maxim clienților prin aspirarea directă în timpul slefuirii al particulelor de praf. 

Î: Cum consideri că a fost relația ta cu echipa administratorului de grant și cu monitorul ? (birocrație, sfaturi, etc)

R: Au fost de mare ajutor, uneori am întâmpinat dificultăți dar am obținut îndrumare. 

Î: Ai întâmpinat probleme în identificarea, recrutarea și angajarea personalului? Cum le-ai depășit?

R: Este o problemă cu care încă ne confruntăm. 

Î: Ai întâmpinat probleme în identificarea celor mai buni furnizori? Cum le-ai depășit?

R: Nu, am obținut ofertele necesare iar comenzile au fost livrate rapid. 

Î: A fost dificil să identifici un spațiu potrivit pentru tipul de activitate desfășurat? Cum ai gestionat?

R: Nu, folosesc un spațiu personal care necesită încă investiții dar având în vedere faptul ca lucram la sediul clientului îl folosim doar pentru depozitare. 

Î: Un singur sfat pentru viitori antreprenori care intenționează să acceseze fonduri nerambursabile.

R: Să fie hotărâți și să creadă în afacerea lor. 

Î: Un singur sfat pentru o persoană care intenționează să se lanseze în afaceri.

R: Să apeleze la persoane cu experiență atunci când nu are experiență de gestiune, organizare și planificare.